Câteva cazuri de femei care au renunţat la avort

ileana
   Ileana a fost una din primele noastre paciente, în decembrie 1998, imediat după ce am deschis centrul de consiliere în cadrul Spitalului Odobescu. Am întâlnit-o chiar în sala în care se făceau avorturile, unde trebuia să aibă loc procedura în câteva minute. Avea deja trei luni de sarcină, mai avea trei copii acasă, nu avea serviciu şi nu era căsătorită.

   Aflând că o vom ajuta, s-a decis să plece imediat de acolo, în ciuda insistenţei asistentelor de a o ajuta „să-şi uşureze situaţia”. Sarcina a decurs bine şi a născut o fiică, pe Diana.

ileana    Am păstrat legătura cu ea de-a lungul anilor şi am ajutat-o să lupte cu sărăcia şi o lume ostilă. în urmă cu puţin timp Ileana ne-a făcut o vizită împreună cu fiica ei, care acum era deja o mică domnişoară şi mergea deja la şcoală. Diana era mângâierea vieţii ei, prin faptul că ceilalţi trei copii s-au căsătorit şi au plecat la casele lor. Diana este cea mai bună la învăţătură din clasa ei şi are note foarte bune.






înapoi - următoarea poveste